Majorarea prețurilor la carburanți și tarifele la călătoria în transportul urban, discutate astăzi la Guvern

0
24

Legislația privind reglementarea prețurilor la produsele petroliere va fi modificată, pentru a exista un control mai strict asupra costului benzinei, motorinei și gazului lichefiat. Premierul Ion Chicu a dat termen de o săptămână ca să fie pregătit proiectul de modificare. Recenta scumpire a produselor petroliere a fost unul din subiectele primei ședințe a grupului de lucru pentru analiza și monitorizarea evoluției prețurilor.

Acest grup a fost creat la propunerea președintelui țării, Igor Dodon. Echipa de experți din care fac parte membri ai Guvernului și instituțiilor de stat va analiza săptămânal evoluția prețurilor la cele mai importante produse și servicii, în special la cele cu importanță socială mare.

La ședința de astăzi, directorul ANRE, Ștefan Creangă, a informat că regulatorul de stat verifică doar un parametru, respectarea ratei de 10% de rentabilitate anuală pe activitate a titularului de licență. Potrivit lui Creangă, rentabilitatea stabilită de lege poate fi ușor evitată prin creșterea exagerată a diverse costuri administrative, iar ANRE nu are nicio pârghie să intervină. Directorul agenției a informat că mecanismul de plafonare a prețurilor de către ANRE, aplicat anterior, a fost mai eficient. 

Prezenți la ședință, membrii Consiliului Concurenței au declarat că nu au constat înțelegeri de cartel la majorarea prețurilor la produsele petroliere în luna ianuarie. Premierul a criticat eficiența activității CC, care deține o echipă de 130 de specialiști, dar nu este capabilă să identifice și să combată eficient înțelegerile de cartel.

La această ședință s-a discutat și despre tariful la călătoria în transportul urban de pasageri. Ministrul Economiei, Anatol Usatîi, că aceste tarife nu au fost majorate din 2013, costul la carburanți s-a triplat, au crescut costurile pieselor de schimb, iar salariile pe țară s-au dublat în această perioadă. Potrivit ministrului, în prezent pe rute circulă foarte multe unități învechite. 

Membrii comisiei au constatat că industria a ajuns într-o stare precară și sunt necesare măsuri pentru a o resuscita și a încuraja investițiile în unități de transport și în șoferi profesioniști.