PSRM cere Procuraturii să verifice legalitatea dosarului cu privire la finanțarea PSRM

PSRM va depune o plângere penală la Procuratură în care va cere să fie verificat modul în care a fost pornit dosarul cu privire la finanțarea PSRM și cine a dat indicații să fie intentat acest dosar. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, a anunțat, astăzi, că formațiunea va solicita organului de urmărire penală să verifice contextul în care a fost instrumentat și folosit acest dosar, inclusiv cel politic și momentul când a fost redeschis acest dosar tot de cei care l-au închis înainte.

”Avem toate motivele să credem că redeschiderea lui este doar o continuare a șantajului la adresa PSRM și cerem ca cei care s-au folosit sau se folosesc de astfel de mijloace ilegale să fie aduși în fața justiției și să răspundă pentru ce au făcut”, a declarat Bătrîncea.

PSRM va mai face un demers către mai multe instituții de drept în care va cere să stabilească dacă există vreo legătură „între dosarele abuzive intentate împotriva PSRM și urmăriri, filaje, interceptări ale colegilor din PSRM”.

Potrivit deputatului, din 2016 până în prezent, abuzurile prin dosare fabricate împotriva PSRM au fost făcute permanent, cu excepția a 4 luni din anul 2019, când PSRM s-a aflat în alianță cu Blocul ACUM.

”Constatăm că după plecarea de la guvernare a PAS și PPDA, aceste două partide nu fac altceva decât să preia metodele lui Plahotniuc și să opereze cu dosarele de șantaj fabricate de acesta”, a declarat Bătrîncea.

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a declarat în ajun că, dosarul cu privire la ”finanțarea PSRM” a fost reluat de conducerea Procuraturii Anticorupție (PA) doar sub presiuni majore politice realizate prin intermediul presei, în lunile noiembrie-decembrie 2019. Stoianoglo a mai anunțat că în acest dosar sunt admise grave abateri în activităţile procesuale. Potrivit procurorului, aceste încălcări au fost comise cu bună știință de fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.