Incendiu într-un garaj din Chișinău: în interior se aflau 7 butelii cu oxigen și un Ford Transit | VIDEO

dse.md

În această noapte angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a lichida un incendiu care a izbucnit în sectorul Buiucani din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01:55 de minute.

Potrivit datelor înregistrate, arderea s-a produs într-un garaj de metal cu suprafața de 18 metri pătrați, situat pe strada Paris 49 din Chișinău.

La fața locului au fost îndreptate două echipaje de pompieri care ajunși au stabilit că focul a cuprins construcția garajului în care se afla un automobil de model Ford Transit.

Totodată, în timpul intervenției salvatorii au evacuat 7 butelii cu O2 , dar și un compresor pe remorcă. Incendiul a fost localizat către ora 02:15 și lichidat complet la ora 03:31, iar flăcările au distrus garajul și parțial autovehiculul din interior.

În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.

video: play.md