Condamnat la 7 ani de închisoare: în 2016 a jefuit un magazin de bijuterii din Chișinău

0
9

Un bărbat a fost condamnat la 7 ani de închisoare, pentru că a sustras 21 de lănțișoare din aur, în valoare de peste 185.000 lei.

Inculpatul cu vârsta de 32 ani a acționat cu alți doi membri ai grupului criminal organizat, care au fost condamnați pentru aceste fapte ceva mai devreme.

Aceștia, în februarie 2016, au pătruns în magazinul de bijuterii „Glareola” situat pe bulevardul Ștefan cel Mare al capitalei, în timpul orelor de lucru, cu măști medicinale pe față și înarmați cu un pistol și ciocan. După ce au tăbărât, făptașii au amenințat angajații, au spart vitrina și au sustras lănțișoarele din aur.

După comiterea infracțiunii, însă, inculpatul s-a sustras de la organele de drept, dar a fost anunțat în căutare și reținut în iulie 2019.  Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pronunțată la 4 noiembrie 2019, inculpatul a fost găsit vinovat de tâlhărie comisă în cadrul unui grup criminal organizat. Dat fiind că făptașul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu instanța de judecată și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, acesta a fost condamnat la 7 ani și 6 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.