Directorul adjunct al CNAMUP a fost reţinut în dosarul ambulanţelor

0
73

Persoane publice, dar şi reprezentanţi ai unor agenţi economici au fost audiaţi, zilele acestea, la Centrul Naţional Anticorupţie în cadrul unei cauze, pornite pe faptul abuzului de serviciu, comis de factori de decizie de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Numiţii au fost citaţi pentru a oferi explicaţii pe marginea presupuselor ilegalităţi, admise în cadrul organizării achiziţiilor publice privind cumpărarea a 69 de ambulanţe.

Mai exact, CNA şi procurorii anticorupţie cercetează modul în care au fost organizate licitaţiile, precum şi presupusa favorizare a unor agenţi economici. Potrivit materialelor cauzei, factorii de decizie din cadrul CNAMUP ar fi dat prioritate unui agent economic, chiar dacă acesta nu ar fi fost eligibil pentru licitaţia menţionată, iar după semnarea contractului nu şi-ar fi onorat pe deplin obligaţiunile.

Astfel, anchetatorii examinează implicarea actualului director al CNAMUP şi a unuia din adjuncţii săi în returnarea către agentul economic câştigător a unei sume de peste 2 milioane de lei. Aceşti bani ar fi constituit penalităţile, aplicate companiei pentru multiplele nereguli, admise în procesul de executare a contractului, dar care nu au mai rămas în conturi pentru că, în urma unei indicaţii, ar fi fost restituiţi. Potrivit anchetatorilor, această sumă constituie prejudiciul cauzat statului în urma achiziţionării ambulanţelor.

În urma percheziţiilor din această dimineaţă, operate de CNA şi PA la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească,  dar şi în alte locaţii, a fost reţinut directorul adjunct al CNAMUP, alte persoane fiind escortate pentru audieri.