Guvernul Dăncilă a căzut! Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură

0
14

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, de Parlamentul României. Votul a fost unul secret cu bile.

Guvernul miza pe 202 parlamentari PSD, în timp ce Opoziţia, matematic, deţinea 238 de voturi, peste necesarul de 233 pentru a trece moţiunea. La citirea moţiunii de cenzură, premierul Viorica Dăncilă a criticat Opoziţia pentru demersul său de a încerca a doua oară în acest an să doboare Executivul. Doi foşti „apropiaţi” ai PSD, Tăriceanu şi Ponta, au fost cei care au atacat-o nu doar politic pe Viorica Dăncilă.

Prin urmare, dacă moţiunea de cenzură a fost adoptată de către Legislativ, atunci este retras votul de încredere al Parlamentului pentru Guvern.

Potrivit Legii 90/2001 privind funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, principala consecinţă este aceea că Executivul nu mai poate emite ordonanţe de urgenţă sau propuneri legislative către Parlament, dacă este retras votul de încredere în Parlament prin moţiune de cenzură.

În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege. În situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală”, conform legii menţionate.

Şi articolul 110, alineatul 2, din Constituţie spune că „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile”.

În astfel de situaţie sunt aplicabile prevederile articolului 103, în care şeful statului „desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului”, mai arată acelaşi articol din Legea fundamentală.

Totodată, „programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, conform articolului 103 din Constituţie.

Guvernul al cărui mandat a încetat (…) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”, mai prevede Legea fundamentală.

La rândul său, Viorica Dăncilă, a declarat că face apel la preşedintele Klaus Iohannis să nominalizeze cât mai curând un nou şef al Executivului, chiar şi azi.

Viorica Dăncilă a mai declarat că nu va face un pas în spate de la şefia PSD şi nu are ce să îşi reproşeze. Liderul social-democrat a precizat că, alături de colegi, a adoptat măsuri bune pentru populaţie şi a ţinut echipa PSD unită, după rezultatul la europarlamentare.

Totodată, ea a spus că nu renunţă la candidatura la alegerile prezidenţiale. 

sursa: gandul.info