Un moldovean transportat în țară cu SMURD-ul din Muntenegru

0
10

Un echipaj al Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare din Republica Moldova a efectuat, astăzi dimineață, o intervenție transfrontalieră terestră pentru a aduce un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova. Acesta a suportat un accident vascular cerebral în orașul Bar, Muntenegru.

Echipajul SMURD a monitorizat pe parcursul drumului starea bărbatului, fără ca acesta să suporte complicații ulterioare.  La întoarcerea în țară, pacientul a fost internat pentru tratament la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din capitală.

Potrivit datelor IGSU, aceasta este a noua intervenție transfrontalieră terestră SMURD de la începutul anului 2019.