Sondaj IMAS | Năstase pierde la capitolul încredere

0
44

IMAS a prezentat astăzi Barometrul socio-politic, realizat pe un eșantion de 1500 de respondenți cu vârsta de peste 18 ani, în 121 de localități din țară.

Cercetarea arată că 61% din respondenți consideră că RM merge într-o direcție greșită. 29% din cei chestionați cred că RM merge într-o direcție corectă, cu 4% mai mult decât la măsurarea precedentă. Creșterea e datorată aprecierilor venite din bazinul votanților PSRM.

37% din cei chestionați au spus că deloc nu sunt multumiți de activitatea Cabinetului Sandu. Alte 41% sunt “nu prea multumiți”.

În lista mulțumirilor au fost înregistrați 20% de respondenți.

Din momentul activității coaliției PSRM – ACUM s-au produs evoluții importante în domeniul încrederii oamenilor în partidele politice și în factorii politici.

PSRM cu încrederea a 43,7% din respondenți și PAS cu puțin peste 25% sunt liderii detașați ai clasamentului.

Surpriza este scorul foarte modest al PPDA cu 4.3%, mai slab decât al Partidului Șor, cu peste 5%.

Igor Dodon este considerat drept cel mai puternic politician din RM de 31,9% dintre respondenți.

Premierul Sandu e considerată cea mai puternică de către 18,8% din chestionați.

Andrei Năstase cu doar 4% pierde în fața lui Vladimir Voronin (6.8%) și Pavel Filip (8.3%).

sursa: breakingnews.md