Un fugar condamnat în dosarul „Heroina” îl consiliază pe Năstase la Ministerul Afacerilor Interne

0
463

Ministrul de Interne Andrei Năstase își coordonează toate numirile în funcții cu fostul angajat al MAI, Corneliu Savca. Acesta din urmă a fost condamnat la 14 ani închisoare, în dosarul ”Heroina”. Alături de Savca, în același dosar au mai fost implicați polițiștii Ruslan Ţopa, Dumitru Moiseev şi Valeriu Ohladciuc.

Surse din cadrul MAI, care au solicitat anonimatul, au comunicat ca Năstase și Savca sunt în contact permanent, iar recent s-au întâlnit, în România. Fugarul îl ajută pe Năstase să aleagă șefi docili la conducerea subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne. 

Dosarul ”Heroina”, în care a fost implicat Corneliu Savca  a fost cel mai răsunător caz de comercializare a substanţelor narcotice din Moldova. În 2008, în centrul Capitalei au fost capturate 200 kilograme de heroină, valoarea acestora fiind estimată la  zece milioane de euro. Drogurile au fost ascunse în saci cu fasole, care erau transportaţi cu un microbuz. La volanul automobilului se afla un cetăţean turc. Heroina a fost adusă din Afganistan, fiind împachetată în Turcia.

Pe marginea acestui caz au fost cercetaţi patru poliţişti moldoveni şi doi cetăţeni turci. 

În toamna anului 2017, Savca a fost condamnat la 14 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 10 ani. În mai 2018, Curtea de Apel a menținut decizia. Fostul polițist nu a așteptat hotărârea instanței și a fugit din țară.