Droguri în valoare de 200 000 lei, ridicate de la un bărbat din Băcioi | VIDEO

0
31
politiacapitalei.md

Un bărbat de 43 ani, din comuna Băcioi, a fost documentat pe parcursul lunii iunie. Acesta se ocupa cu semănarea, cultivarea şi păstrarea în cantităţi mari şi deosebit de mari a substanţelor stupefiante de tip „Marijuana”, pe teritoriul capitalei.

Polițiștii au efectuat percheziții autorizate la domiciliul bărbatului. În grădină au fost depistate 34 plante verzi de cânepă, care erau îngrijite, precum și un pacheţel de tip zip lock, 2 pungi cu masă vegetală cu miros specific  „Marijuana”, 6 vase în care se afla circa 1 kg de masă vegetală. În urma vânzării drogurilor, ar fi obținut un profit în sumă de 200 000 lei.

Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare, pentru efectuarea expertizelor. Este de menționat că bărbatul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.

Actualmente bărbatul este plasat în arest pentru 30 de zile și cercetat penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.