Pavel Filip a discutat cu delegaţia Parlamentului European: Susţinem implementarea Acordului de Asociere şi iniţiativele care sunt în beneficiul cetăţenilor

0
26
pdm.md

Preşedintele fracţiunii Partidului Democrat în Parlament, Pavel Filip, s-a întâlnit astăzi cu delegaţia Parlamentului European, condusă de Heidi Hautala, Vicepreşedinte al Parlamentului European.

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii despre situaţia politică din Republica Moldova, relevând rolul important al opoziţiei într-un stat democratic.

Pavel Filip a menţionat că PDM va face opoziţie activă şi constructivă faţă de actuala de guvernare, susţinând proiectele ce ţin de implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar şi iniţiativele care sunt în beneficiul cetăţenilor şi al ţării.

Totodată, preşedintele fracţiunii PDM a spus că îşi doreşte o atitudine echilibrată şi corectă din partea guvernării, nu una bazată pe emoţii şi răzbunare.

Depolitizarea nu trebuie să însemne subordonarea instituţiilor statului actualei majorităţi parlamentare”, a declarat Pavel Filip.

Preşedintele fracţiunii PDM a apreciat poziţia pro-activă a Parlamentului European faţă de cooperarea cu statele Parteneriatului Estic şi şi-a exprimat speranţa că relaţiile cu ţările din vecinătatea estică a UE vor rămâne printre priorităţile politicii externe a UE.

Deputaţii europeni au apreciat transferul paşnic al puterii şi au încurajat promovarea unui dialog constructiv dintre guvernare şi opoziţie. Totodată, a fost exprimat interesul pentru stabilirea unui dialog cât mai intens cu toate fracţiunile parlamentare.