Scenarii. Dodon. Usatîi. Plahotniuc. Sandu.

0
679
foto: today.md

Guvernul Filip este deja istorie. Și chiar dacă acum lumea nu s-a dumerit încă de modul exact în care s-a produs acest lucru și înțelegerile care au stat la baza tranziției puterii, deja se fac scenarii pentr viitor.

Să spunem că este prematur sa facem prognoze, din momentul în care zilnic apar noi și noi nuanțe interesante – este să nu spunem nimic. Totuși în linii mari putem încerca să tragem niște concluzii.

Cert deocamdată este un singur lucru – această coaliția de guvernare, deloc firească, mai devreme sau mai târziu se va destrăma. Cel mai probabil în toamnă. De ce în toamnă, vom explica altă dată.

Acum atât pro-europenii cât și pro-rușii consideră că se va destrăma cumva în folosul lor. Adică unii cred că din această afacere va ieși Maia Sandu cu Andrei Năstase iar alții cred că Igor Dodon Va avea de câștigat. Exista o categorie mult mai puțin numeroasă care consideră să-l crediteze cu șanse și pe Plahotniuc. Dar asta e altă poveste.

Așa cum miza reală a manevrelor din ultima perioadă a fost puterea (dacă miza era Plahotniuc, acesta era deja prins, arestat și condamnat, iar coaliția destrămată) lupta abia începe. Nu înainte de a se face ultimile rocade.

Peste noapte, Usatâi, care are dosare în Moldova decide să vină și e lăsat, chiar dacă dușmănia dintre el și Dodon a fost una extrem de intensă și nu a lăsat impresie și loc de împăcare. Astfel acesta devine o sulă în coastele președintelui și liderului neformal al PSRM. Sandu se jură că nu știe cum de a fost posibil acest lucru făcând aluzii la alte forțe existente, deși tot ea este cea care afirmă că Moldova ar fi scăpat de sub controlul democraților.

Apariția lui Usatîi, ar trebui să-i zădărnicească planurile lui Dodon de a obține Majoritatea la alegerile anticipate, dacă acesta le-ar provoca cumva de comun acord cu deputații democrați care s-ar putea dovedi foarte cooperanți atunci când va veni vorba despre o moțiune de cenzură, împotriva guvernului Sandu – un pas riscant, dar foarte posibil.

Având în vedere alegerile prezidențiale care urmează, vocile analiștilor de pe Bâc susțin că Usatîi ar putea fi un contracandidat extrem de periculos pentru Dodon – afirmație foarte îndoielnică, or la ora actuală ratingul președintelui este unul care depășește orice record.

Dincolo de Usatîi, Dodon mai are o problemă – Dosarul Penal intentat de Procuratura Generală. În baza acestui dosar, ipotetic, el poate fi scos în afara jocului la următoarele alegeri. Iarăși, se pare, acesta ar fi un fel de garanție că nu va declanșa anticipatele. Dodon e prea popular acum și ar putea lua prea mult. Mult Peste majoritate. Anume de aici și vin toate aceste încercări stângace de intimidare și prevenire a anticipatelor. Doar că nici măcar Dodon nu are nevoie de ele.

Acum misiunea de bază a socialistului este să preia mandatele democraților și să guverneze cu ele următorii 4 ani trimițând-o în istorie pe Sandu cu tot cu Năstase. Doar că la prima încercarea de a le prelua vom putea vedea dacă Plahotniuc a fugit și a renunțat la luptă așa cum susține media aservită actualei coaliții, sau totuși se regrupează.

Astfel reiese că ruperea coaliției nu înseamnă neapărat anticipate. Următoarele zile vor aduce mai multă certitudine și atunci vom fi în stare să oferim prognoze cu o precizie mult mai mare.

ECHIPA TODAY.MD