Primele „reforme” anunțate de „ministrul” Finanțelor din alianța Kozak – suspendarea programelor Prima Casă și Drumuri Bune

0
2335
Facebook/Igor Dodon

Oamenii Maiei Sandu planifică să suspende programele Prima Casă și Drumuri Bune imediat ce vor pune mână pe putere. Ministrul Finanțelor în guvernul ilegal al alianței Kozak, Natalia Gavriliță, a declarat pentru newsmaker.md că ambele programe vor fi suspendate.

”Ne vom orienta la două criterii de bază – cât de bun este acest program pentru cetățeni și cât de justificată este folosirea banilor bugetari”, afirmă Gavriliță. 

Potrivit ei, nu este clar dacă ambele proiecte vor fi ulterior reluate.  Amintim că programul Prima Casă a fost lansat în martie 2018 pentru a opri exodul tinerilor din țară și a încuraja tinerii să muncească la stat. Condițiile de bază prevăd că statul garantează 50 la sută din suma împrumutului, iar rata de bază este mai mică decât pentru creditele ipotecare convenționale.

Ulterior, programul a fost extins. Astfel, Prima Casă 2 este destinată bugetarilor, iar statul le compensează până la 50% din valoarea creditului. Prima Casă 3 este pentru familii cu copii. Statul achită 10% din prețul locuinței pentru familiile cu un copil, 25% – pentru familiile cu doi copii, 50% – pentru familiile cu trei copii, iar pentru cei care au 4 și mai mulți copii, Guvernul achită integral suma, familia plătind doar dobânzile. 

Recent, a fost lansată Prima Casă 4, destinat angajaților din sectorul privat. De acest program vor beneficia angajații din sectorul privat, cărora statul le va oferi compensații de până la 50% din valoarea creditului „Prima Casă”.

Compensațiile vor fi oferite în funcţie de mărimea salariului beneficiarului. Până acum, peste 2300 de familii s-au mutat la casă nouă datorită acestui program. Un alt proiect ce urmează să fie tăiat de alianța Kozak este drumuri bune. Anul trecut, în cadrul acestuia au fost reparate 1600 de km de drumuri în sate. Anul acesta era planificată reparația altor 2600 de km de drumuri.

sursa: hotnews.md