Ucraina atenționează: Există pericolul unor ingerinţe ale Rusiei în treburile interne ale Moldovei, prin federalizarea ţării

0
0
ukrinform.ru

Ucraina priveşte cu îngrijorare evenimentele politice din Republica Moldova şi cheamă partidele parlamentare să acţioneze în conformitate cu prevederile statului de drept, principiile unui dialog politic, pentru evitarea confruntărilor violente.

Într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Kiev se mai spune că există pericolul unor ingerinţe ale Rusiei în treburile interne ale Moldovei, prin federalizarea ţării, scenariu pe care nu îl va admite.

“Ucraina este interesată ca Moldova să fie un stat stabil, democratic şi European şi va acorda asistenţă în acest sens, dacă va fi solicitată în acest sens”, se mai conţine în comunicatul MAE de la Kiev.