SPPS vine cu PRECIZĂRI privind amenințările la securitatea lui Igor Dodon și a familiei acestuia | UPDATE

0
336

Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat s-a autosesizat după ce în presă au apărut informații privind ameninţările la adresa securităţii Preşedintelui Republicii Moldova Igor Dodon şi a membrilor lui de familie.

„Prin prisma Legii nr. 134/2018, Serviciul în permanență monitorizează şi evaluează factorii de risc care periclitează sau pot periclita siguranţa persoanelor beneficiare de protecţie de stat din Republica Moldova, precum şi a obiectelor aflate în pază.

Prin urmare, menţionăm că, actualmente, în limita competenţelor funcţionale, nu au fost identificate careva riscuri şi ameninţări la adresa persoanelor beneficiare de protecţie şi pază de stat cât şi a membrilor lor de familie.

Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat îşi desfăşoară activitatea în regim obişnuit, în conformitate cu prevederile legale”, se menționează într-un comunicat al SIS.

Menționăm că însuși Igor Dodon declară în fața presei, dar și pe rețelele de socializare că i se pregătește: „arestare, șantaj asupra mea și în special, asupra familiei mele, lichidarea mea fizică”.