Președinți de raioane și primari susțin Guvernul Filip: Cerem trădătorilor de țară – Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase – să se retragă

0
48
privesc.eu

Președinții raioanelor Criuleni, Dondușeni, Edineț, Glodeni, primarii localităților din aceste raioane, dar și primarii mai multor sate din raionul Ocnița, condamnă votul deputaților din Alianța Kozak (PSRM și ACUM) din 8 iunie ca fiind contrar Constituției.

„Condamnăm orice act sau acțiune care poate conduce la instabilitatea țării și cerem trădătorilor de țară – Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase – să se retragă și să nu ducă Republica Moldova în haos.Tentativele de uzurpare a puterii de stat ale trădătorilor Dodon, Sandu și Năstase, din data de 8 iunie 2019, au fost stopate de către Partidul Democrat din Moldova”, se conține în documentul semnat.

Administrațiile locale mai spun că votul din Parlament al PSRM-ACUM este unul ilegal, încălcând toate dispozițiile Constituției Republicii Moldova.

„Noi, primarii și președinții de raioane, semnatari ai prezentei Declarații, recunoaștem ca fiind legitim guvernul actual, condus de prim-ministrul Pavel Filip. Votul din Parlament al PSRM-ACUM este unul ilegal, încălcând toate dispozițiile Constituției Republicii Moldova, ale legilor țării i încălcând voința poporului. Noi, primarii și președinții de raioane luăm act de Decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate, respectiv, 6 septembrie 2019. Republica Moldova nu este de vânzare!”, se menționează în declarația semnată de zeci de primari și președinți de raioane, citează hotnews.md.