Șalaru: Nu cred că o alianță ACUM-PSRM poate salva R. Moldova

0
19

Președintele executiv al Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, reiterează că o eventuală alianță dintre „ACUM” și PSRM este inacceptabilă, deoarece „nu poate salva R. Moldova din marasmul, sărăcia și lipsa de perspectivă”.

„R. Moldova intră în zona anticipatelor. Lipsa de experiență, implicarea Moscovei și reducerea viitorului Basarabiei la lupta cu Plahotniuc și-au pus amprenta. Nu cred că o alianță „ACUM” cu PSRM-ul poate salva R. Moldova din marasmul, sărăcia și lipsa de perspectivă.

Rămân la convingerea că orice alianță cu Moscova sau exponenții ei rămâne inacceptabilă. Nu s-a murit pentru valorile românești în Basarabia pentru a ne bate pe burtă cu Kozac. Moscova a fost și rămâne principalul nostru dușman.

Europenitatea noastră nu poate fi despărțită de românism și nici negociată cu cei care ne-au vrut dispariția ca neam. Am sprijinit blocul electoral „ACUM” din tot sufletul și cu tot ce am putut, atât eu cât și colegii mei dar niciodată nu vom accepta să stăm la aceeași masă cu aceia din cauza cărora suntem unde suntem. În perioada următoare vom analiza și decide ce trebuie să facem pe mai departe”, a subliniat Șalaru.

Anterior, Șalaru nu a exclus că vor fi organizate proteste, dacă va fi formată o alianță dintre „ACUM” și PSRM.

sursa: ziarulnational.md