Candu acuză blocul ACUM de declanșarea anticipatelor: 3 luni ați stat degeaba și acum vă plângeți. Vouă nici 30 de ani nu vă ajung

0
18

Vicepreședintele PDM, Andrian Candu, acuză blocul ACUM că au provocat intenționat alegerile anticipate, pentru ca să-și atingă scopurile personale, dar nu au ținut cont de interesul oamenilor.

„Ce mai conteaza o zi, două, trei? Ati avut 3 luni de zile la dispozitie, în care v-ati batut joc de oameni cu negocieri simulate la final de termen. Vouă nu va ajung nici 3 ani si nici 30 de ani ca sa faceti ceva. Recunoașteți ceea ce măcar imediat după alegeri ati avut curaj sa declarați, ati vrut anticipate de la bun început! Nu v-a reusit încercarea de a obține nerecunoașterea alegerilor și ați făcut totul sa provocați anticipate! Ati reusit, doar ca împotriva moldovenilor și împotriva interesului țării”, a scris Andrian Candu pe Facebook, citat de Publika.MD.

Vicepreședintele PDM mai spune că nu poți avea încredere în oamenii, care și-au încălcat propriile angajamente de nenumărate ori:

„3 luni de zile s-au dat mari negociatori, și-au bătut joc de cetățeni, iar acum încearcă să falsifice realitatea, in speranta ca mai au o zi sa-si desfasoare acest delir politic. Despre cei de la PAS si PPDA scriu, cei care au vrut să le arate moldovenilor cum negociază cu socialiștii, cu cei împotriva cărora au semnat în campania electorală un angajament ca nu vor discuta și nu vor negocia nimic. L-ati încălcat fără rușine, așa cum faceți mereu.”

Totodată, Andrian Candu susține că membrii Blocului ACUM fac declarații disperate în încercarea de a acoperi cu falsuri dezastrul pe care l-au produs

„Încearcă să se justifice în fața moldovenilor de ce timp de 3 luni de zile si-au facut poze in Parlament ca sa le puna pe Facebook, în loc să lucreze pentru formarea majorității parlamentare”, a adăugat Candu.

Publika.md amintește că aseară, șeful statului, Igor Dodon, a declarat că PSRM nu s-a înțeles cu Blocul ACUM și că țara merge spre alegeri anticipate.

Tot ieri, Curtea Constituțională a explicat că termenul pentru crearea unui Guvern de către deputații noului Parlament a expirat.

Toate aceste acțiuni nu i-au oprit pe membrii PAS-PPDA să meargă din nou la Parlament, unde la miez de noapte au purtat discuții cu socialiștii privind crearea unei majorități parlamentare.