Blogger: În 2009, PPE l-a susţinut pe Roşca, acum susțin alți trădători

0
31

Liderii Partidului Popular European se plasează necondiţionat pe aceeaşi undă cu PAS şi PPDA, cu aceeaşi ardoare cu care, în 2009 îl sprijineau pe Iurie Roşca şi PPCD.

Bloggerul Eugen Luchiniuc şi-a adus aminte de acest episod, după ce liderul PPE, Joseph Daul, a declarat, într-un comunicat de presă, că o eventuală alianţă dintre PSRM şi blocul ACUM ar fi un act de curaj din partea Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase.

“Am citit, am vărsat o lacrimă și mi-a amintit anul 2009. Atunci când au fost alegeri. Și EPP îl susținea pe Roșca. Vă dau un citat din acea comunicare a EPP: „PPCD este unicul partid politic prezent în toate legislaturile din 1990. Acum e momentul istoric pentru o victorie considerabilă și ascensiunea la guvernare”. Imediat după alegerile din aprilie 2009, Roșca a fost numit viceprim-ministru în guvernul Greceanîi”,
 scrie Luchianiuc, într-un material publicat astăzi.

După întâlnirea de luni seara cu vicepremierul rus Dmitri Kozak, PAS și PPDA au acceptat să susțină un candidat socialist pentru funcția de președinte al Parlamentului.