Noi prejudicii în urma ploilor: urgia de marți a afectat mai multe localități din republică | VIDEO

0
14

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați la lichidarea consecințelor ploilor torențiale ce au avut loc ieri în sudul țării.

Potrivit IGSU, cel mai mult au fost afectate satele Roșu, Etulia, Chircani, Cucoara din raionul Cahul, dar și localitatea Ciobalaccia din raionul Cantemir. Pompierii au intervenit în peste 20 de cazuri pentru pomparea apelor din gospodăriile particulare, beciuri și mai multe case.

Mai mult, în satul Cucoara, salvatorii au evacuat 4 persoane, inclusiv doi minori din casele inundate.

În același sat angajații IGSU în comun cu localnicii au efectuat lucrări de reconstrucție a unui segment de dig ce a fost afectat în urma viiturii.

Ploile abundente au afectat mai multe regiuni din nordul și centrul republicii. Astfel, intervenția pompierilor a fost necesară în raionul Edineț după ce o porțiune de aproximativ de 5 metri din barajul de protecție a unui lac din apropierea satului Cepeleuți a fost deteriorată. Pentru a preveni pericolul de inundații a mai multor case de locuit salvatorii au efectuat lucrări de pomparea apei din lac în rîul Racovăț.

Din cauza precipitațiilor au fost inundate parțial 15 grădini particulare. Totodată, în urma ploilor au fost deteriorate în total 2.85 km de drumuri locale în localitățile Șaptebani, Alexandrești, Borosenii noi, și Răcăria a raionului Rîșcani.

Mai mult, în raionul Glodeni și Rîșcani pompierii au pompat apa din 14 beciuri din gospodăriile particulare. Angajații Secției situațiilor excepționale Șoldănești au efectuat lucrări de deblocare a carosabilului, după ce rafalele puternice de vînt au doborît mai mulți copaci în localitățile Glinjeni și Mihuleni.

Conform IGSU, în raionul Basarabeasca au fost înregistrate ploi puternice cu grindină ce au afectat mai multe terenuri agricole , iar la Fălești au fost inundate 5 grădini particulare.

În raioanele afectate în urma condițiilor meteorologice nefavorabile lucrează Comisiile pentru situații excepționale pentru estimarea prejudiciilor materiale.