FISC: în 5 luni s-au acumulat la buget 15,4 miliarde lei, mai mult cu 6,2%

0
7
foto: today.md

Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în perioada lunilor ianuarie-mai 2019 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 6,2%.

Astfel, în perioada de referință, au fost înregistrate încasări în sumă de 15,4 miliarde lei. În raport cu aceleași luni din anul precedent, s-a înregistrat o creștere cu 894,0 milioane lei.

Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:

La Bugetul de stat, pe parcursul lunilor ianuarie-mai ale anului curent au fost încasate 6,9 miliarde lei, ceea ce constituie cu 281,7 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, sau o creștere de 4,3%.

La Bugetele locale, s-au înregistrat încasări de 1,46 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 23,1 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau o creștere de 1,6%.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 5,2 miliarde lei, ceea ce constituie cu 280,7 milioane leimai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 5,7%.

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 1,8 miliarde lei, cifră ce constituie cu 308,3 milioane leimai mult comparativ cu lunile ianuarie-mai ale anului 2018, sau o creștere de 20,3%.