Prins de INP cu televizoare, aspirator și alte bunuri, pe care le-a furat dintr-o casă din Căușeni

0
30

Un tânăr de 21 de ani a fost oprit de INP la intrarea în orașul Căușeni, în jurul orei 03.00. La solicitarea inspectorilor de a prezenta actele, acesta se încurca în declarații și avea un comportament agitat.

În timpul discuției, ofițerii au observat în salonul automobilului de model Volkswagen Passat mai multe bunuri de uz casnic: două televizoare, o freză, un aspirator, un motoferestrău, un aparat de sudat, un cuptor electric și altele.

Luat la întrebări, tânărul a recunoscut că le-a sustras din casa unui gospodar din orașul Căușeni, prin deteriorarea unui geam.

Acesta a fost condus la IP Căușeni. De menționat că tânărul nu deține permis de conducere.