Tentativa de omor la comandă de la Stoianovca ar fi pusă la cale de omul lui Caramalac

0
86

La 21 noiembrie 2018, în localitatea Stoianovca, raionul Cantemir, Ion Cazacu, tată a trei copii, venit recent de la muncă de peste hotare, este împușcat de 7 ori de către o persoană necunoscută, chiar în curtea casei sale. Din fericire, bărbatul a supraviețuit și a declarat că, anterior, ar fi fost amenințat de către fostul său partener de afaceri. După câteva luni de investigații, au fost identificate trei persoane implicate în această tentativă de omor la comandă. Una s-a dovedit implicată și în încercarea de lichidare a liderului PDM Vlad Plahotniuc, informează Deschide.MD.

Organizatorul tentativei ar fi nimeni altul decât Valeriu Zabolotnâi, vicepreședintele Fondului Internațional de Ajutorare a Veteranilor și Invalizilor de Sport (IFAVIS) și, în același timp, unul dintre oamenii interlopului Grigore Karamalak, alias „BULGARU”.

Cazacu a povestit pentru Deschide.MD cine și cum a pus la cale tentativa de asasinare a sa: eliminarea ar fi fost cerută de către fostul său partener de afaceri în domeniul agriculturii, Victor Grișcenco, cu care se află în divergențe legate de partajarea mijloacelor financiare și bunurilor dobândite pe parcursul administrării afacerii.

Cazacu a mai spus că Grișcenco ar fi apelat la Valeriu Zabolotnâi, originar din Stoianovca și bun prieten.

„Eu am lucrat o perioadă la Moscova, iar Grișcenco, împreună cu Vitalii Zamfirov, tot de la noi din sat, au pus la cale, cu vreo 13 ani în urmă, o afacere în agricultură. Când am revenit de la Moscova, am început a lucra cu ei. Aproximativ 9 ani în urmă, Zamfirov și-a luat familia și a plecat din țară, iar Grișcenco mi-a propus să dezvoltăm afacerea împreună. Am luat credite de la bancă, am investit mult, dar nu m-am ales cu nimic. Eu l-am ajutat cu tehnică agricolă pentru prelucrarea celor aproximativ 300 de ha de pământ. Administratoarea firmei era mama lui Grișcenco, iar eu lucram împreună cu el, ca să dezvoltăm afacerea. Într-un final, însă, nu m-am ales cu nimic”,susține Cazacu.

Compania despre care a vorbit Cazacu este SRL GRIVITANA  GROUP. Potrivit datelor oficiale, este înregistrată din 2008, în Stoianovca, Cantemir. Oficial, firma este fondată de către Victor Grișcenco, iar administratoare este mama sa, Anna Grișcenco.  Așa cum ne-a spus interlocutorul nostru, înțelegerea dintre el și Grișcenco a fost una verbală.

„În cadrul companiei am fost angajat ca tractorist, cu un salariu de 1200 de lei, asta pentru ca să fim scutiți de impozite. După plecarea lui Zamfirov, am avut o înțelegere verbală cu Grișcenco: să împărțim veniturile 50 la 50. Timp de 9 ani am lucrat împreună, iar în această perioadă toți banii pe care îi făceam îi dădeam mamei sale ca să achităm creditele la bancă, pe care le luasem pentru a dezvolta afacerea. Nu am luat niciun leu, iar înțelegerea noastră a fost una verbală. Cumpărasem și eu o parte din pământ, unde mai pui că aveam tractorul meu dar și alte agregate agricole, dar și am luat credite pe numele soției pentru a dezvolta afacerea. Tot pe numele soției au fost scrise și o parte din terenuri”, a spus Cazacu.

Conflictul dintre cei doi a apărut în luna martie a anului 2018, după ce  Cazacu i-ar fi spus lui Grișcenco că ar vrea să-și ia partea sa de bani din cadrul firmei, terenurile și tehnica agricolă. Tot atunci a fost pornită și o cauză civilă, din motiv că Grișcenco nu ar fi fost de acord cu partajarea bunurilor, iar Cazacu, între timp, a plecat la muncă peste hotare pentru a mai aduna bani. Discuțiile dintre cei doi ar fi fost tensionate, iar Grișcenco ar fi venit cu amenințări în adresa sa.

După cum susține Cazacu, Grișcenco a procedat la fel și cu fostul său partener de afaceri, Vitali Zamfirov, care a plecat din țară cu tot cu familie din teamă pentru propria securitate.

„ Grișcenco mi-a zis că o să vorbească altcineva cu mine, „băieți mari”, aici a făcut trimitere la bandiți. El este prieten bun cu Valeriu Zabolotnâi. Au practicat împreună luptele. Pe Vitali Zamfirov tot așa l-au speriat. În 2010 am venit cu Grișcenco la Chișinău, unde el s-a văzut cu Valeriu Zabolotnîi la Valea Trandafirilor. Nu știu despre ce au discutat, dar după acea întâlnire Zamfirov a plecat din țară. Despre asta știe mai multă lume din sat. Când m-a amenințat cu bandiții, m-am așteptat că mi se va întâmpla ceva. Mă așteptam la o bătaie, dar nici chiar așa să mă împuște!”, ne-a mai spus interlocutorul nostru.

În luna septembrie anul curent, Cazacu a revenit în țară de la muncă de peste hotare, căci urma să-i nască soția cel de-al treilea copil, iar în data de 21 noiembrie, chiar de ziua de naștere a tatălui său, în jurul orei 18:00, a fost strigat la poartă de cineva care i s-a părut că este un vecin de-al său, însă când a ieșit în curte, s-a trezit în față cu un bărbat necunoscut, înarmat cu un revolver, care a împușcat în el de 7 ori. Pistolarul a dat bir cu fugiții, iar Cazacu, a fugit în casă după ajutor.

Am ieșit din casă, iar când am ajuns la colțul casei, în fața mea a apărut un bărbat îmbrăcat într-un hanorac, cu glugă pe cap și cu un pistol îndreptat spre mine din care a tras în direcția mea. Am văzut primul foc și am simțit glonțul cum m-a nimerit în barbă. Acesta a mai tras de câteva ori în timp ce eu am căzut jos, după care l-am văzut cum a ieșit din curte și a început a fugi. Eu m-am ridicat de jos și am intrat în casă. Soția și copii s-au speriat, după care au chemat ambulanța. În spital am stat cam o lună, după care vreo două săptămâni mi-au trebuit ca să-mi revin”, spune Cazacu.

În aceeași seară acesta a fost transportat în stare gravă la Spitalul Raional Cantemir, iar a doua zi a fost adus cu serviciul AVIASAN la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din capitală.

Potrivit unui comunicat al instituției medicale, remis atunci presei, în corpul pacientului s-au depistat cinci gloanțe: două gloanțe situate lombar pe stânga în țesuturile moi, două situate cervical pe stânga și un glonte situat în mediastin pe stânga, iar alte două gloanțe au atins tangențial corpul pacientului.

„Chirurgii menționează că intervenția, care a durat șase ore, a fost complicată, deoarece corpurile străine aflate în țesuturile moi sunt foarte greu de depistat. Ca urmare, intervenția s-a efectuat sub ghidare radiologică. Potrivit medicilor, gloanțele din mediastin a trecut printre niște vase magistrale fără a le provoca careva leziuni, fapt datorită căruia pacientul a rămas în viață”, se arată în comunicat.

Ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu procurorii, au pornit atunci o cauză penală, iar în urma mai multor investigații, în data de 14 martie 2019, au reținut trei persoane care ar fi pus la cale tentativa de omor la comandă.

Aceștia s-au dovedit a fi fostul partener de afaceri a lui Cazacu, Victor Grișcenco, Valerian Zabolotnîi, care în acea perioadă se afla încarcerat în penitenciar de tip închis, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare în dosarul tentativei de asasinare a liderului PDM, Vladimir Plahotniuc, dar și Igor Șevcenco, unul dintre protejații lui Zabolotnîi, precum și fratele mai mic a lui Dumitru Șevcenco, unul dintre cei șase condamnați în același dosar.

Dosarul a fost transmis în instanța de judecată, iar aceștia sunt acuzați de procurori că ar fi oferit killer-ului revolverul confecționat artizanal, muniția, dar și informații despre Cazacu, pentru ca acesta să poată săvârși omorul la comandă. Pistolarul încă nu a fost găsit de autorități.

Recent cei trei reținuți, Grișcenco, Zabolotnâi și Șevcenco, au fost aduși pe banca acuzaților, însă în cadrul ședinței de judecată în care a fost audiată victima, toți trei și-au negat vinovăția și au refuzat să facă declarații. De altă parte, reprezentanții organelor de drept, susțin că au suficient material probatoriu care ar demonstra implicarea acestora în cazul atacului armat asupra lui Cazacu.

În cadrul aceleiași ședințe de judecată de la Judecătoria Cahul, care a avut loc în data de 29 mai, unul dintre avocații celor trei inculpați, s-a arătat deranjat de prezența reporterului Deschide.MD în sală și a solicitat ca ședința să fie închisă, însă demersul acestuia a fost respins de către judecător. Totodată, Valeriu Zabolotnâi, a venit cu amenințări în adresa reporterului nostru.

Surse  apropiate anchetei, sub protecția anonimatului, au declarat pentru Deschide.MD că în cadrul urmărirei penale s-a stabilit că Grișcenco, înainte de a fi săvârșit atacul armat asupra lui Cazacu, ar fi avut mai multe convorbiri telefonice cu Zabolotnâi din pușcărie.

Astfel, Grișcenco ar fi cel care a comandat atacul, iar Zabolotnâi s-ar fi ocupat de organizarea acestuia, prin intermediul lui Șevcenco, care se afla în libertate.

Aici ar fi de menționat că Valeriu Zabolotnâi nu este la prima abatere de la lege, acesta, după cum am menționat și mai sus, a fost condamnat pentru că ar fi pus la cale tentativa de omor la comandă a liderului PDM, Vladimir Plahotniuc, la solicitarea hoțului în lege Grigore Caramalac, alias Bulgaru.

Totodată, se presupune că Zabolotnâi ar fi și cel care l-a omorât în 2006 pe omul de încredere a lui Caramalac, Oleg Cebanu, alias „Ciombik”.

Există informații că în anul 2006, între Carmalac și „Ciombik” au existat mai multe neînțelegeri, iar ulterior Caramalac l-a trimis la Odesa pentru a rezolva unele întrebări, iar din urma lui Ciombik s-a dus și Zabolotnâi. Ulterior, în data de 1 iulie 2006, cadavrul lui Ciombik, a fost găsit în scara unui bloc de locuințe din localitatea Primorsk, regiunea Odesa. Autoritățile din Ucraina au stabilit că Zabolotnâi personal l-ar fi omorât pe Ciombik”, au spus sursele pentru Deschide.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru tentativa de asasinare a lui Cazacu, cei trei suspecți riscă să fie condamnați de la 12 la 20 ani de închisoare.