O nouă TRAGEDIE! O ambarcaţiune cu turişti români şi germani s-a răsturnat în Fluviul Rin: trei morți, printre care un copil

0
51
bienpublic.com

Cel puţin trei persoane au murit, iar altele sunt dispărute după ce o ambarcaţiune în care erau turişti români şi germani s-a răsturnat în Fluviul Rin, la frontiera dintre Franţa şi Germania, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie şi oficiali locali.

Doi cetăţeni români au murit, iar altul a fost rănit uşor în accidentul produs joi pe Fluviul Rin, anunţă Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.

Ambarcaţiunea pneumatică în care erau doi adulţi şi doi copii s-a răsturnat în Rin, în zona localităţii franceze Gerstheim, situată la frontiera cu Germania. Mai mulţi martori au sărit în apă pentru salvarea persoanelor căzute din ambarcaţiune, informează cotidianul Le Figaro.

O fetiţă în vârstă de şase ani şi un adult în vârstă de 29 de ani au murit, iar un copil de patru ani este dispărut. Al doilea adult a fost transportat la Spitalul din orăşelul Sélestat. Una dintre cele trei persoane care au sărit în apă pentru a interveni la accident a decedat.

Conform unor surse citate de FranceBleu.fr şi de publicaţia Bild, în ambarcaţiune erau turişti din Germania şi România. Informaţiile au fost confirmate de primarul localităţii franceze Gerstheim, Laurence Muller-Bronn.

Ambarcaţiunea s-a răsturnat din cauza curenţilor puternici, în apropierea unei ecluze.

Amintim că, în noaptea de 30 mai, o navă de agrement, cu zeci de turişti la bord, s-a scufundat în Dunăre, la Budapesta. Cel puţin şapte persoane au decedat, iar 21 sunt încă date dispărute.

Nava a fost ancorată în apropierea clădirii Parlamentului ungar şi a fost lovită de un alt vas de agrement, apoi a fost acufundată în fluviu din cauza unor curenţi puternici în urma unei furtuni care s-a produs la Budapesta.