Nenorocire pe Dunăre | O navă cu turişti s-a scufundat, la Budapesta: cel puţin şapte morţi şi zeci dispăruţi

0
28

Cel puţin şapte persoane au decedat, iar 16 sunt dispărute după ce o navă de agrement, cu zeci de turişti la bord, s-a scufundat miercuri noapte în Dunăre, la Budapesta, eforturile de salvare fiind în curs de desfăşurare, informează agenţia de ştiri MTI şi televiziunea de stat, potrivit Reuters.

Nava a fost ancorată în apropierea clădirii Parlamentului ungar şi a fost lovită de un alt vas de agrement, apoi a fost scufundată în fluviu din cauza unor curenţi puternici în urma unei furtuni care s-a produs la Budapesta.

Vasul transporta 34 de persoane, inclusiv echipajul, majoritatea turişti din Asia.

Poliţia şi serviciile de urgenţă nu au reuşit să verifice numărul morţilor şi răniţilor.

Mai multe persoane au fost transportate la spital, au declarat pentru televiziunea maghiară M1 reprezentanţii poliţiei şi ai serviciului de ambulanţă.

Dunărea a inundat zona, furtuna provocând curenţi puternici, iar în Budapesta plouă abundent, ceea ce îngreunează eforturile de salvare.


sursa: mediafax.ro