Un pasager a murit la bordul unui avion după ce a înghiţit 246 de pachete de cocaină

0
37

Un bărbat a murit la bordul unui avion al companiei AeroMexico care zbura din Columbia spre Japonia, transmite Business Insider.

Pasagerul, numit „Udo N” de autorităţi, a decedat după ce a înghiţit 246 de pachete de cocaină.

Bărbatul se afla la bordul unui avion care decolase de pe Aeroportul El Dorado din Bogota şi se îndrepta spre Aeroportul Internaţional Narita din Tokio.

În timpul zborului, pasagerul de 42 de ani a început să aibă convulsii. Bărbatul a murit înainte ca avionul să poată ateriza de urgenţă în Mexic, citează gândul.info.

La autopsie, medicii au descoperit sutele de pachete de cocaină înghiţite de bărbat. Acestea avea lungimi cuprinse între 1 cm şi 2,5 cm. Unele s-au spart în intestin, ucigându-l pe bărbat.