O parte din echipa PPDA de la Fălești ar putea adera la PAS? Un nou cutremur în partidul lui Năstase

0
72

Peste 20 de persoane, membri și fruntași ai organizației teritoriale a Partidului Demnitate și Adevăr din raionul Fălești au părăsit recent formațiunea condusă de fostul procuror în perioada regimului comunist, Andrei Năstase.

Plecările au început încă acum o lună, după ce a fost schimbat liderul organizației teritoriale Fălești a PPDA.

Surse din cadrul PPDA au comunicat pentru actual.md că la sfârșitul lunii aprilie, secretarul general al partidului lui Năstase, Chiril Moțpan, împreună cu deputata Inga Grigoriu au organizat o ședință a biroului local al PPDA din Fălești, la care au participat și „persoane aduse din stradă”, care au votat pentru schimbarea președintelui organizației teritoriale. Astfel, cu 16 voturi ”pentru” și 7 ”contra”, în calitate de președinte al organizației teritoriale, în locul lui Grigore Pescaru, a fost ales fostul candidat la parlamentare pe listele blocului ACUM, Vasili Tataru.

Alegerea s-ar fi produs cu încălcarea prevederilor statutare ale PPDA, susțin sursele noastre, deoarece cei 16 care au votat pentru Tataru nu erau membri ai PPDA la acel moment, primind carnetele de partid după votare.

Ca urmare a acestei votări frauduloase, 21 de membri ai PPDA au anunțat părăsirea partidului lui Năstase, jumătate dintre care se gândesc să adere la alt partid, cel mai probabil, la Partidul Acțiune și Solidaritate.

Cei supărați de modul în care stau lucrurile în PPDA acuză conducerea formațiunii că are un comportament batjocuritor față de membrii și activiștii din teritoriu, iar deciziile se iau arbitrar, fără a consulta membrii PPDA.

Recent, o situație similară a avut loc la Soroca, unde partidul lui Năstase a fost părăsit de întreg biroul organizației teritoriale din raion.

Din informațiile noastre, nemulțumiri de acest gen sunt și în alte raioane, inclusiv în Ungheni, unde mai mulți fruntași se pregătesc să trântească ușa în nas conducerii autoritare a PPDA.