Accident la Copăceni: un tânăr s-a tamponat cu motocicleta într-un indicator rutier

0
45

Un tânăr de 19 ani a derapat cu motocicleta de pe traseu în timp ce conducea cu viteză excesivă. Accidentul s-a produs în satul Copăceni, raionul Sîngerei.

Potrivit Poliției, tânărul a accelerat imediat ce a văzut pe traseu un echipaj de patrulare care se afla la menținerea siguranței traficului rutier. Iar din cauza vitezei excesive, conducătorul moto a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu, tamponându-se într-un indicator rutier.

În urma accidentului, șoferul s-a ales cu o comoție cerebrală, iar ulterior, s-a stabilit ca tânărul nu este posesor de permis de conducere.