Partidul Popular European va deține mai puține mandate în noul Parlament European

0
45

Deși s-a clasat pe primul loc la ultimele alegeri pentru Parlamentul European, Partidul Popular European (de centru-dreapta) va avea mai puține mandate decât în Legislativul precedent. Popularii vor deține 178 de mandate, mai puţine cu 38 în comparaţie cu fostul Parlament European.

În același timp, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) va avea 152 de mandate, grupul liberal ALDE va deține 108 locuri.

Marea surpriză a scrutinului la nivel european a reușit-o Grupul Verzilor, care se află pe locul al patrulea, cu 67 de locuri, urmat de grupul Europenilor Conservatori şi Reformişti (ECR), cu 61 de locuri.

Rezultatele parțiale ale scrutinului, la care face trimitere Agerpres, mai arată că Grupul Europa Naţiunilor şi a Libertăţii (ENF), care reuneşte Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen şi Liga lui Matteo Salvini, ar creşte de la 37 la 55 de locuri, în timp ce grupul populist Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe (EFDD), în care se află şi Mişcarea 5 Stele din Italia şi în care ar urma să intre noul partid al lui Nigel Farage, creşte de la 42 la 53 de locuri.