Tragedie într-un apartament din Chișinău: o tânără, găsită moartă în cadă

0
256

Corpul neînsufleţit al unei tinere a fost depistat miercuri seara, în apartamentul în care locuia. Descoperirea a fost făcută de mama acesteia, care, speriată că fiica sa nu răspunde la apeluri, a decis să-i facă o vizită. Când femeia a intrat în locuinţă, nu a găsit-o pe tânără în nicio odaie, iar uşa de la baie era încuiată. Ca urmare, ea a anunţat poliţia.

Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au reuşit să deschidă forţat uşa, iar, în interior au depistat cadavrul care se afla în cadă. La examinarea corpului de către medicul legist, s-a constatat că victima avea o plagă deschisă în regiunea gâtului, potrivit Canal 3.

În cadrul cercetărilor, forţele de ordine au găsit un cuţit, alături de cadavru. În acest context, trupul a fost transmis spre efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se stabili în ce stare se afla tânăra.

Potrivit ofiţerului de presă al Direcţiei de Poliţie, Natalia Stati, femeia, în vârstă de 33 de ani, închiria apartamentul şi locuia de una singură. Din spusele mamei, fiica, deseori, îi zicea că îşi va pune capăt zilelor.

Deocamdată, nu se ştie ce a determinat-o pe victimă să recurgă la gestul extrem, întrucât, aceasta nu a lăsat niciun bilet de adio.