Condamnați! Vindeau droguri prin Orhei

0
15

Doi membri ai unui grup criminal au fost condamnați pentru circulația ilegală a drogurilor, în proporții deosebit de mari. 

Inculpații au 25 și 30 de ani și sunt originari din orașul Orhei. Pe parcursul anilor 2017 – 2018, aceștia au dobândit din Franța și Republica Moldova diferite cantități de droguri: substanțe psihotrope – buprenorfin, conținute în comprimate ”Subutex” și ”Suboxone” și alte substanțe aflate în circuit restrâns, a căror eliberare poate fi posibilă doar cu rețetă medicală, după care le vindeau.

Marfa era comercializată prin intermediul telefoanelor mobile și a aplicațiilor electronice ”Whatsapp”, ”Viber”, ”Telegram”, în special în municipiul Orhei.

În luna noiembrie 2018, ei au fost reținuți. Deși au negat implicarea lor, vinovăția inculpaților a fost demonstrată pe deplin, fiindu-le stabilite pedepse sub formă de închisoare pe termen de 8 și, respectiv, 9 ani, cu privarea de drepturi de a ocupa funcții și exercita activități legate de administrarea și gestionarea substanțelor a căror circulației este limitată pe un termen de 5 ani, cu încasarea în mod solidar din contul inculpaților a cheltuielilor de judecată.