Veteranii moldoveni au primit o indemnizație mai mare decât cei din Rusia sau Ucraina, de 9 mai

0
29

Publicația Current Time a numărat cât de mare a fost adaosul primit de veterani din partea statului, în mai multe țări din fosta URSS, cu ocazia zilei de 9 mai. Din calculele făcute de reporteri în baza datelor oferite de guvernele țărilor în cauză, reiese că veteranii moldoveni au primit mai mult decât cei din Rusia sau Ucraina, citează Agora.md.

Cea mai mare contribuție financiară au primit-o veteranii din Kazahstan. Aceștia au primit din partea statului 1.366 de dolari, sau echivalentul a aproape 25.000 de lei. 

Pe locul doi este Uzbekistan, care a oferit veteranilor săi suma de 888 de dolari, sau aproape 16.000 de lei.

În clasamentul Current Time, Republica Moldova se situează pe locul patru, după Azerbaidjan, cu echivalentul a 10.000 de lei, adaos anunțat de Guvernul nostru.

În Rusia, veteranii au primit nici 3.000 de lei, sau 153 de dolari, iar Ucraina – 20 de dolari (nici 400 de lei).