Membrii organizației criminale „Kitaeţ”, care adunau bani în „obșceac”, condamnați

0
138
politia.md

Trei membrii activi ai organizației criminale „Kitaeţ”, reținuți în iulie 2018, pentru comiterea infracțiunilor de jaf și șantaj, iar unul și pentru punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari, au fost condamnați la închisoare.

În urma investigațiilor s-a stabilit că inculpații, cu vârstă cuprinsă între 33 și 38 de ani, originari din mun.Chișinău, în iunie 2018, au intrat abuziv în casa unui bărbat din Capitală și i-au luat 2 000 euro pentru o datorie inventată. Ulterior, victima a fost dusă într-un parc din capitală, unde a fost bătută și obligată să mai achite 5 000 euro, pentru „obșceac-ul” organizației criminale „Kitaeț”.

Pe data de 17 iulie 2018, după primirea unei tranşe din suma extorcată de bani, care a avut loc sub controlul organelor de drept, indivizii au fost reținuți în flagrant.

Este de menționat că anterior, doi dintre inculpați au mai fost condamnați pentru infracțiuni similare.

Urmare a probatoriului administrat și cercetat în instanța de judecată, la insistența acuzării de stat, în pofida negării învinuirii aduse, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru inculpaților le-au fost stabilite pedepse sub formă de închisoare pe termene cuprinse între 13 și 15 ani.

Sentința pronunțată este cu drept de atac în condițiile legii.