VIDEO | Casa în care locuiește deputatul PAS, Dumitru Alaiba, de cel puțin 6 milioane de lei

0
179
Sursa imagine: privesc.eu

Fostul consilier al lui Vlad Filat, actual deputat pe listele PAS, Dumitru Alaiba, se pare că trăiește pe picior mare. Chiar dacă pe Facebook a făcut un live în care spunea că un mic frigider din biroul Parlamentului ar fi un lux pentru el, acesta locuiește într-o casă ce are un preț de piață de cel puțin 6 milioane de lei.

În declarația de avere însă, deputatul Dumitru Alaiba a indicat că ar deține, începând cu anul 2017, doar 50% din casa și terenul pe care a fost construită aceasta. La valoarea acestui bun, deputatul din PAS a indicat modesta sumă de doar 30 mii euro.

La o simplă cercetare pe site-urile de anunțuri imobiliare din Moldova, găsim însă că astfel de imobile de lux costă, în respectiva zonă a municipiului Chișinău, 350 000 și chiar 500 000 euro. Dezvăluirea a fost făcută de către Ion Harghel, în cadrul unei ediții a emisiunii „Într-un PAS bun”.

Autorul a decis astfel să arate adevărata față a deputaților din blocul ACUM care-și spun că ar reprezenta noua clasă politică. Despre Alaiba, Harghel a mai amintit că acesta a fost administratorul unei pagini de troll peledemiste, „Jios Aliansul”, pagină pe care o administra chiar din clădirea Guvernului Republicii Moldova. Alaiba a mai fost, începând cu anul 2009, șef-adjunct al Cancelariei de Stat. În anul 2012, Vlad Filat îl promovează pe Alaiba în funcția de Consultant în oficiul Prim-ministrului, iar în 2013, actualul deputat PAS este numit deja de către Vlad Filat în funcția de șef al Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului și în paralel continua să trollească partidele de alianță PDM și PL. Autorul emisiunii a mai menționat că în timp ce șeful lui Dumitru Alaiba, Vlad Filat, punea împreună cu Veaceslav Platon pe brânci sistemul bancar al țării, Alaiba promova în presa lor „liberă” și „independentă” că va fi totul bine cu Banca de Economii. Ulterior însă, moldovenii au aflat că de la BEM s-a furat miliardul.

În cadrul aceleiași ediții, Harghel a menționat și alte persoane care au ajuns deputați pe listele blocului ACUM. Despre Maria Ciobanu a amintit că aceasta împreună cu alți deputați din PLDM, cereau insistent eliberarea lui Vlad Filat pe proprie garanție, dar și despre fostul liberal Lilian Carp, care în 2016 semna o declarație prin care se cerea ca Președintele de atunci, Nicolae Timofti, să-l nominalizeze la funcția de Prim-ministru, pe Vlad Plahotniuc. Despre Octavian Țîcu, autorul emisiunii „Într-un PAS bun” a amintit că s-a perindat pe la mai multe partide, inclusiv PL, PPEM-ul lui Iurie Leancă, dar și despre relația acestuia cu actualul deputat al Partidului ȘOR, Marina Tauber. Alți doi deputați din ACUM care au intrat în vizor, sunt Petru Frunze, fostul Primar al Puhoiului despre care presa a scris că mituia alegătorii în 2015 cu pește înghețat de proveniență dubioasă, dar și Sergiu Litvinenco, jurist și deputat PAS, al cărui tată este în prezent consilier local din partea PDM. Litvinenco a făcut parte din echipa prezidențială pe timpul lui Vladimir Voronin, apoi a oferit consultanță în Guvernul condus de Chiril Gaburici.

sursa: telegraph.md