Poliția a confiscat 46 000 litri de alcool etilic în valoare de 5 milioane lei

0
124

Ofițerii Direcției Investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai DP mun. Chișinău, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Principal, au deconspirat o grupare specializată în comercializarea mărfurilor supuse acizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz şi contrabandă săvârșite în proporții deosebit de mari.

Activitatea infracțională a grupului a fost documentată începând cu anul 2018- prezent.

În urma măsurilor speciale de investigații, s-a stabilit că, organizatorul grupării, un bărbat de 42 de ani, locuitor al oraşului Rîşcani, își desfășura activitatea ilegală  în locuri special amenajate  pe teritoriul orașului Rîşcani, mun. Bălți, precum și în alte localități ale țării. Membrii grupului procurau, de la o uzină din raionul Sângerei, alcool etilic în proporţii mari, iar ulterior fără careva acte de provenienţă îl distribuiau ilegal pe teritoriul Republicii Moldova sau era transportat  prin contrabandă în Ucraina. Un litru de alcool era vândut contra 35 lei, cauzând un prejudiciu de peste  6 milioane de lei.

Ca urmare, a acțiunilor speciale de investigații, la 19 aprilie curent, polițiștii  au reținut în flagrant trei persoane în momentul procurării a  800 de litri de alcool etilic de la fatorii de decizie ai uzinei de producere a alcoolului. Concomitent, forțele de ordine au descins la uzina de producere a alcoolului etilic, domiciliile suspecților și locațiile identificate care erau folosite în activitatea infracțională, fiind efectuate 12 percheziții.

În rezultatul acțiunilor demarate, au fost depistate și ridicate 46 000 litri alcool etilic, valoarea căruia pe piață este de peste 5 000 000 lei.

Totodată, în cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate peste 100 000 lei, înscrisuri de tip ciornă, telefoane mobile.

De asemenea, au fost reținute două persoane, inclusiv organizatorul, fiindu-le ulterior aplicată măsura preventivă, sub formă de arest pe un termen de 30 zile.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, au fost ridicate trei mijloace de transport ale figuranților (valoarea cărora se estimează la peste 1 600 000 lei), obținute pe cale infracțională și folosite la săvârșirea faptelor ilegale.

La moment, se efectuează acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor persoanelor vinovate în comiterea infracțiunii date, precum și stabilirea persoanelor complici la infracțiunea dată.

Dacă se va dovedi vinovăția suspecților, aceștia  riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 8 ani.