Senator român: O coaliție între ACUM și PSRM ar fi contra firii, fiecare ar înșela așteptările alegătorilor

0
73

O eventuală coaliție în Parlament între Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi blocul politic ACUM este una contra firii. Senatorul român Viorel Badea a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că aceste două formaţiuni nu ar trebui să-şi înşele alegătorii.

„Mie mi s-ar părea o coaliție contra firii. Fiecare dintre aceste partide a intrat în Parlament cu niște programe. Nu s-a discutat niciodată o coaliție între aceste partide cu viziuni contrare. În cazul în care ar coaliza, cele două partide, fiecare ar înșela așteptările alegătorilor. O guvernare minoritară, care pare destul de îndepărtată ca realizare, ar putea să funcționeze, dar în condițiile actuale de la Chișinău sunt extrem de sceptic în ceea ce privește coalizarea oricăror dintre cele trei formațiuni care au un cuvânt de spus în Parlament”, a declarat Viorel Badea, citat de hotnews.md.

În opinia sa, o astfel de coaliţie ar putea fi tratată cu mult scepticism de partenerii externi şi ar duce la dispariţia blocului ACUM ca entitate politică.

Orice tip de coalizare cu Guvernul socialiștilor pentru ACUM ar duce la dispariția blocului”, a mai spus Badea.