Oale sparte în capul lui Băsescu: Poate ne descurcăm cumva de data asta fără sfaturi “frățești”

0
113

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este luat în furci și de jurnalistul Vitalie Călugăreanu, pentru declarația sa că blocul politic ACUM ar trebui să facă alianță cu PSRM, făcută la un post privat de televiziune. 

„Las’că a mai venit odată la Chișinău în 2005, ca să-l sprijine pe “pro-europeanul” Voronin. Noi nu uităm! Poate ne descurcăm noi cumva de data asta fără sfaturi “frațești””, a scris Călugăreanu, într-o postare pe Facebook.

Anterior, și fostul deputat PPCD Vlad Cubreacov a făcut trimitere, tot într-o postare pe Facebook, la anul 2005, atunci când formațiunea condusă de Iurie Roșca a acceptat să intre în cârdășie cu comuniștii lui Vladimir Voronin.

„Cred că Băsescu greșește, pledând pentru o alianță cu Dodon și PSRM, cum a greșit și în 2005, cerându-ne să-l votăm pe Voronin”, a replicat Vlad Cubreacov, pe Facebook.

Amintim că în data de 4 aprilie 2005, fracțiunea parlamentară a Partidului Popular Creștin Democrat, condusă de Iurie Roșca, a accceptat să voteze pentru desemnarea liderului PCRM Vladimir Voronin în funcția de președinte al Republicii Moldova. Decizia PPCD a fost influențată de ex-președintele României, Traian Băsescu, și a ex-președintelui Georgiei, Mihail Saakașvili. Votul din 4 aprilie 2005 a fost un prim pas spre dispariția de facto a PPCD din viața politică moldovenească, notează Timpul.MD.

Acesta a fost completat de fostul său coleg de partid Ștefan Secăreanu.

„După ce Traian Băsescu ne sugerează alianța de guvernare ACUM – PSRM, mă conving o dată în plus că insului în cauză îi este în cot de soarta Basarabiei, așa cum i-a fost în cot de basarabeni la 4 aprilie 2005, când și-a trimis țucălarii la Chișinău să ne sugereze să-l votăm pe Voronin președinte. În această clipă, revenit la Chișinău, Băsescu urmărește un singur scop: să obțină mandatul de deputat european! Nimic mai mult!”, a menționat Secăreanu.

foto: psnews.ro