Rețineri și recalculări de zeci de milioane de lei. Vama prezintă bilanțul antifraudă pentru primul trimestru

0
153

Serviciul Vamal continuă să înregistreze îmbunătățiri ale indicatorilor de progres în domeniul antifraudă. Raportul de activitate pentru primul trimestru al acestui an arată o eficientizare semnificativă a activității de combatere a fraudelor vamale, în unele cazuri fiind vorba despre rețineri și recalculări de zeci de milioane de lei.

Datele au fost prezentate de către responsabilii din cadrul Departamentului antifraudă și conformare la o ședință de bilanț, convocată de către Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Potrivit raportului, în primele trei luni ale acestui an, au fost inițiate 39 de cauze penale, majoritatea din ele vizând infracțiunile de contrabandă. În același timp, valoarea mărfurilor de contrabandă reținute se cifrează la peste 40 de milioane de lei, depășind cu 40% sumele înregistrate în aceeași perioadă din anul trecut.

Tot în același interval, numărul cauzelor contravenționale a crescut cu 47%, fiind înregistrate 1.295 de procese-verbale cu privire la contravenție. Totodată, suma amenzilor aplicate s-a majorat de nouă ori, constituind aproape 29 de milioane de lei.

În continuare, cele mai multe riscuri de fraudare sunt consemnate în cazul mărfurilor de larg consum, inclusiv a celor accizate precum sunt produsele din tutun.

Astfel, doar în primele trei luni ale anului curent, au fost reținute 269.240 de țigarete nedeclarate, în creștere cu 5% față de același interval al anului trecut. Totodată, este de precizat că, 97% din totalul țigaretelor reținute au fost depistate cu implicarea câinilor specializați ai Vămii.

O creștere a numărului reținerilor este consemnată și în linia a doua de control, asigurată de echipele mobile.  În perioada ianuarie-martie curent, acestea au operat 172 de rețineri, cu 28% mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Valoarea mărfurilor reținute se ridică la 6,7 milioane lei.

Progrese au fost înregistrate și în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală. În primele trei luni, au fost înregistrate 26 de rețineri de mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, valoarea totală a cărora este estimată la 1,2 milioane lei, în creștere cu 9% față de cifrele consemnate în aceeași perioadă a anului trecut.

Un alt instrument care și-a demonstrat eficiența în combaterea fraudelor vamale este cel de analiză a riscurilor. Și asta deoarece, în rezultatul identificării riscurilor și redirecționării declarațiilor pe culoarele roșu și galben, au fost recalculate și încasate suplimentar drepturi de import în valoare de 81,1 milioane lei.

Tot în baza analizei de risc, au fost efectuate și 82 de controale ulterioare, riscurile confirmându-se în 71 de cazuri. Valoarea obiectului încălcărilor a însumat 23,5 milioane lei, iar suma obligațiilor vamale recalculate se cifrează la 5,1 milioane lei.

Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a apreciat rezultatele înregistrate de Departamentul antifraudă. Totodată, șeful Vămii le-a cerut să-și dezvolte, în continuare, și activitatea analitică, astfel încât să asigure o și mai bună gestionare a riscurilor asociate domeniilor cu impact asupra colectării drepturilor de import precum este valoarea în vamă, clasificarea mărfurilor sau tratamentele tarifate favorabile și preferențiale.

În acest context, acesta i-a îndemnat pe cei prezenți să intensifice și colaborarea cu structurile de profil din țară și de peste hotare.

Este important să avem schimburi de informații, să primim și să expediem notificări atât despre riscurile determinate, cât și despre cele potențiale  pentru a preveni și combate mai eficient fraudele vamale.”, a specificat Vitalie Vrabie.