Yahoo va plăti 117,5 milioane dolari într-un caz de furt de date cu implicarea Rusiei

0
211

Yahoo a încheiat o înţelegere de 117,5 milioane de dolari într-un caz de furt de date care priveşte 194 de milioane de persoane, pe de o parte, şi, printre alţii, doi agenţi secreţi ruşi, de cealaltă parte, arată Reuters.

Înţelegerea a fost încheiată în contextul unei acţiuni legale colective şi după ce judecătoarea Lucy Koh, de la o instanţă din oraşul San Jose, statul american California, a respins propunerea unui acord în luna ianuarie, comentând faptul că acesta nu este „fundamental corect, potrivit şi rezonabil”. Principala problemă era faptul că, iniţial, nu se stabilise o sumă pe care cei păgubiţi ar fi putut să se aştepte să o recupereze.

Compania Yahoo, acum parte a Verizon Communications Inc, din New York, a fost acuzată că a întârziat să declare trei cazuri de furturi de date care au afectat 3 miliarde de conturi, în perioada 2013 – 2016.

Înţelegerea se referă la 194 de milioane de persoane din Statele Unite ale Americii şi Israel, cu aproximativ 896 de milioane de conturi online.

John Yanchunis, unul dintre avocaţii care îi reprezintă pe reclamanţi, a afirmat că aceasta este „cea mai mare sumă obţinută vreodată pentru un caz de furt de date”.

La rândul său, compania Verizon a anunţat că va cheltui 306 milioane de dolari în perioada 2019 şi 2022 pentru siguranţa datelor, o sumă de cinci ori mai mare decât cea investită de Yahoo în perioada 2013 – 2016.

Doi agenţi secreţi ruşi şi doi hackeri au fost acuzaţi de procurorii americani pentru unul dintre atacurile asupra conturilor utilizatorilor Yahoo, în 2017. Unul dintre cei doi hackeri a pledat vinovat.